Alonso şi Button au căzut de acord: "McLaren, cel mai rapid monopost în Germania"

de Daniel Popescu
Luni, 23.07.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso a admis că Ferrari nu a deţinut cel mai rapid monopost la Hockenheim, în timp ce Jenson Button consideră că această onoare a revenit celor de la McLaren.

Esential 68 de puncte dintr-un maxim posibil de 75 a castigat Alonso in ultimele trei curse
34 de puncte este avansul lui Alonso in fruntea clasamentului general
7 curse a asteptat Button pentru a urca din nou pe podium. Ultima oara se intamplase in China
Fernando Alonso a câştigat duminică Marele Premiu al Germaniei după o cursă în care a fost lider în permanenţă, însă fără să se desprindă decisiv de Sebastian Vettel şi Jenson Button.

În condiţiile în care avansul său a fost în cea mai mare parte a timpului de maxim două secunde, dublul campion mondial a admis că Ferrari nu a deţinut cel mai bun monopost în cursa de la Hockenheim.

"Cu siguranţă a fost dificil. Nu a fost o cursă uşoară, poate că nu am fost cei mai rapizi pe circuit uscat. Dar am fost suficient de competitivi petru a păstra poziţia de lideri.

De asemenea, au fost câteva decizii bune din partea echipei în termeni de strategie. Când Jenson Button a intrat la boxe am ştiut că trebuie să reacţionăm, iar după aceea au fost 27 de tururi în care Button ne-a pus sub presiune. Monopostul a avut o tracţiune bună şi viteza de top, iar asta a fost suficient pentru a ne menţine lideri până în turul 6. După aceea nu poţi depăşi", a declarat el în cadrul conferinţei de presă.

Opinia lui Alonso este împărtăşită şi de Button, care consideră că McLaren a avut cel mai rapid monopost pe circuitul german şi crede că, după o serie de curse dificile, echipa poate în sfârşit să revină în lupta pentru victorii datorită noilor upgrade-uri.

"Sunt mulţumit că am făcut o treabă bună şi am fost în formă, în acest moment nu există niciun monopost mai rapid decât al nostru şi putem lupta pentru victorii în următoarele curse. Înainte am avut câteva curse foarte dificile. În ultimele două m-am simţit încrezător, dar nu am fost suficient de rapizi, aşa că să venim aici şi să luptăm în frunte pentru victorie a fost un sentiment foarte special", a precizat britanicul.

Via FIA

Comentarii (3)

  • "iar asta a fost suficient pentru a ne menţine lideri până în turul 6. După aceea nu poţi depăşi" - pana in VIRAJUL 6 mai baieti.....
    7 1
  • McLaren daca au nimerit upgrade-urile...si se pare ca da,vor revenii in fata.Foarte bine pentru spectacol,au si doi piloti ce pot lupta pentru victorie de fiecare data,sa i vedem si in calificari,pentru ca altfel e mai greu.
    2 0
  • mobius
    Button se refera la el, pentru el masina conteaza, pentru coechipierul sau insa, nu.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru