F1 Blog
Schumi la borna 43
Bulgaria a intenţionat să pătrundă în calendarul competiţional al Formulei 1 în sezonul 2011 printr-un proiect iniţiat la sfârşitul anului trecut, însă planul vecinilor noştri a eşuat din cauza datoriilor acumulate la bănci de Federaţia Bulgară de Motociclism.
Cu toate acestea, guvernul bulgar a realizat beneficiile de care poate profita tara prin intermediul unei curse de Formula 1 şi a iniţiat un parteneriat cu o companie de construcţii din Abu Dhabi.
Conform contractului semnat în această săptămână, compania Emirates Associated Business Group deţinută de autorităţile locale din Abu Dhabi va construi un circuit de Formula 1 pe terenul unei foste baze aeriene din localitatea bulgară Dobroslavtsi, situată la 15 km de capitala Sofia. Terenul a fost pus în mod gratuit la dispoziţia companiei arabe de către statul bulgar, iar costurile construcţiei vor fi asigurate integral de compania arabă.
În cazul în care proiectul va fi finalizat, este foarte posibil ca Emirates Associated Business Group să îşi recupereze investiţia din veniturile obţinute din vânzarea de bilete, bani care în mod obişnuit ar fi trebuit să ajungă în conturile organizatorilor.
Informaţiile, publicate iniţial de agenţia de presă Novinite, au fost confirmate ulterior şi de ofiţerul de presă al Ministerului Economiei din Bulgaria, iar planurile prevăd debutul în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2012.
Via | GMM
| 1 | Sebastian Vettel | 392 Pct |
| 2 | Jenson Button | 270 Pct |
| 3 | Mark Webber | 258 Pct |
| 4 | Fernando Alonso | 257 Pct |
| 5 | Lewis Hamilton | 227 Pct |
| 1 | Red Bull Racing | 650 Pct |
| 2 | McLaren Mercedes | 497 Pct |
| 3 | Scuderia Ferrari | 375 Pct |
| 4 | Mercedes GP | 165 Pct |
| 5 | Renault F1 Team | 73 Pct |
| 25 - 27 Mar | ![]() |
Australia |
| 8 - 10 Apr | ![]() |
Malaezia |
| 15 - 17 Apr | ![]() |
China |
| 6 - 8 Mai | ![]() |
Turcia |
| 20 - 22 Mai | ![]() |
Spania |
| 26 - 29 Mai | ![]() |
Monaco |
| 10 - 12 Iun | ![]() |
Canada |
| 24 - 26 Iun | ![]() |
Europa |
| 8 - 10 Iul | ![]() |
Marea Britanie |
| 22 - 24 Iul | ![]() |
Germania |
| 29 - 31 Iul | ![]() |
Ungaria |
| 26 - 28 Aug | ![]() |
Belgia |
| 9 - 11 Sep | ![]() |
Italia |
| 23 - 25 Sep | ![]() |
Singapore |
| 7 - 9 Oct | ![]() |
Japonia |
| 14 - 16 Oct | ![]() |
Coreea de Sud |
| 28 - 30 Oct | ![]() |
India |
| 11 - 13 Nov | ![]() |
Abu Dhabi |
| 25 - 27 Nov | ![]() |
Brazilia |
Bulgarii cred ca au dat metrul patrat cu cativa euro... in romanii arabii il cumparau cu cel putin 3000 Euro, ca pe la noi ciobanii se cred Dumnezeu...
De fapt ce sa mai vrem... Intr-o tara unde caruta domina, cum naibi sa avem Formula 1:)) noroc ca avem multe cur.ve si asta atrage, daca n-aveam nici astea, chiar ca nu mai venea nici un strain:))
Era bun un Raikkonen, la cate femei avem in Romania, sigur nu mai pleca kimi o saptamana de la noi:))
Noi furam bani de la stat si de la UE sub pretextul ca facem autostrazi, d-apai circuite de F1???
Si uite cum din nou ne-o iau inainte bulgarii... care 3/4 din ei sunt muritori de foame...