Button: "Într-un univers paralel, aş putea fi coechipierul lui Alonso la Ferrari"

de Daniel Popescu
Marti, 07.08.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jenson Button consideră că Fernando Alonso a reuşit să devină pilotul numărul unu la Ferrari, însă spune că într-un "univers paralel" ar accepta să fie coechipierul său.

Jenson Button este unul dintre piloţii care a fost creditat cu şanse să-l înlocuiască pe Felipe Massa la Ferrari în sezonul 2013, în urma rezultatelor modeste înregistrate de brazilian în prima parte a sezonului. Chiar dacă admite ca a purtat unele discuţii cu reprezentaţii Scuderiei, britanicul a exclus plecarea la Ferrari, mai ales că este sub contract cu McLaren până la sfârşitul sezonului 2014.

"Întotdeauna am fost în contact cu unii oficiali Ferrari. Pe Stefano Domenicali (n.r - şeful Scuderiei) îl văd întotdeauna în paddock şi ne salutăm, dar el ştie situaţia mea, că am contract pentru anul viitor. Nu văd niciun motiv pentru care trebuie să ne concentrăm pe mine", a declarat el în cadrul unui amplu interviu acordat publicaţiei italiene Autosprint.

Urmareste Automarket
Cu toate acestea, Button crede că, într-un "univers paralel", ar putea fi coechipierul lui Fernando Alonso, chiar dacă acesta şi-a adjudecat titlul de pilot numărul 1 în dauna lui Massa.

"Dacă nu îi dai oportunitatea, Alonso nu împarte echipa cu nimeni.

Este un pilot inteligent şi poate că într-un univers paralel aş lucra uşor cu el. Ar fi dificil, însă întotdeauna este interesant să ai lângă tine pe cineva inteligent şi greu de învins. Îl admir aşa cum l-am admirat pe Alain Prost. A creat o atmosferă grozavă în jurul lui la Ferrari cu oameni foarte buni. Îmi pare rău pentru Massa, dar cred că Alonso are întreaga echipă în jurul lui", a mai precizat el.

Via Autosprint

Comentarii (3)

  • hahaha
    1 5
  • Button face aceste declaratii de parca le-ar face oferta celor de la Ferrari sa-l ia dupa 2014
    2 5
  • e ceva normal..asa au facut toti mari piloti...Prost, Senna, Schumacher
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru