Ecclestone: "Nu vor exista motoare electrice în Formula 1"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 05.08.2011
Bernie Ecclestone susţine că va împiedica utilizarea motoarelor electrice în pitlane în Formula 1 din 2014 din motive sportive şi de securitate.

FIA a anunţat recent că va introduce un motor electric în Formula 1 începând din sezonul 2014, care va fi utilizat exclusiv în pitlane, moment în care motorul tradiţional va fi pur şi simplu oprit.

Deşi introducerea noului motor electric este specificată clar şi în detaliu în regulamentul tehnic pentru sezonul 2014, Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, susţine că acesta va fi modificat. Britanicul îşi justifică punctul de vedere atât din punct de vedere sportiv, cât şi prin pericolul la care ar fi expuşi mecanicii în pitlane în absenţa zgomotului.

"Formula 1 nu este în niciun caz locul potrivit pentru a avea motoare electrice. În niciun caz nu vor fi motoare electrice în pitlane. Oamenii pot fi ucişi, pentru că nu vor auzi monoposturile venind", a declarat el pentru publicaţia Daily Express.

Tot din sezonul 2014 vor fi utilizate în Formula 1 şi motoare mai mici în şase cilindri, în locul actualelor unităţi V8.

Deşi noul regulament îi este atribuit în mare măsură lui Jean Todt, Ecclestone susţine că totul a plecat de la ideea fostului preşedinte al FIA, Max Mosley. "Nu-l putem învinovăţi pe Jean Todt, pentru că asta a fost începută de Max Mosley. A fost ideea originală a lui Mosley. Ideea lui este cea promovata acum", a adăugat el.

Via | Daily Express

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru