Stefano Domenicali a dezvăluit ca Felipe Massa va rămâne aproape sigur la Scuderia Ferrari în sezonul 2010.
Contractul lui Felipe Massa cu Ferrari expiră la sfârşitul acestui sezon, iar viitorul său în cadrul Scuderiei a fost incert în urma rezultatelor obţinute în acest an.
Deşi, alături de Mark Webber, este singurul pilot care a câştigat puncte în toate cursele din 2010, brazilianul a fost surclasat constant de coechipierul său Fernando Alonso, iar presa a speculat că următoarea sa destinaţie ar putea fi Renault.
Cu toate acestea, Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari, a anunţat la Istanbul ca, în mod aproape sigur, Massa va rămâne la echipa italiana şi în sezonul următor. "Da, aşa cred", a explicat italianul în cadrul unui amplu interviu acordat postului britanic de televiziune BBC.
Totusi, declaraţia lui Domenicali nu poate reprezenta o garanţie în privinţa prelungirii contractului, iar BBC Sport susţine că Massa trebuie să se ridice la înălţimea performantelor lui Alonso pentru a continua la Ferrari şi anul viitor, în contextul în care Robert Kubica şi Mark Webber nu şi-au prelungit încă înţelegerile cu Renault şi, respectiv, Red Bull Racing.
Via | BBC Sport
Comentarii (2)