GALERIE FOTO: Circuitul din Coreea de Sud, aproape finalizat

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 11.10.2010
Organizatorii Marelui Premiu al Coreei de Sud au turnat ultimul strat de asfalt pe noul circuit şi au finalizat construcţia tribunelor.

Şansele ca Marele Premiu al Coreei de Sud să se desfăşoare conform programării iniţiale au crescut vertiginos în weekendul care tocmai s-a încheiat, după ce organizatorii au prezentat presei noi fotografii ale circuitului.

Potrivit acestora, ultimul strat de asfalt a fost deja turnat, iar bordurile şi glisierele de protecţie au fost de asemenea montate. În plus, tribunele circuitului sunt în mare parte finalizate şi aşteaptă primii spectatori în mai puţin de două săptămâni.

Chiar dacă turnarea atât de târzie a ultimului strat de asfalt poate avea efecte negative asupra performanţelor monoposturilor, şansele ca circuitul să primească avizul favorabil al forului mondial sunt ridicate. O delegaţie a FIA condusă de directorul de curse Charlie Whiting va efectua o ultimă inspecţie a circuitului începând de luni, iar un anunţ oficial privind omologarea circuitului este aşteptat până cel târziu miercuri.

Marele Premiu al Coreei de Sud, antepenultima etapă a sezonului 2010 al Formulei 1, este programat în weekendul 22-24 octombrie.

Via | KoreanGP

Taguri: , Coreea de Sud

Comentarii (11)

  • Ar fi benefic atat pt campionat cat si pt noi, fanii.
    13 0
  • imi place circuitul. mai ales acul de par dinaintea liniei drepte imens de lungi. e zona perfecta in care ai vrea sa stai la un mare premiu (pacat ca de acolo nu se vad boxele :)) )
    4 0
  • marian0904
    Sefii mari o dau dupa colt
    Ma mira ca delegatia nu e condusa de Jean Todt. De asemenea, si Bernie trebuie sa fie acolo. Ei sunt cei care au fortat grosolan incalcarea regulamentelor si ar trebui sa-si asume personal treaba asta. Pentru noi e un spectacol in plus, dar daca se va intampla ceva nasol va raspunde CW?
    3 0
  • Cumparati bilete la Yeongam ...!
    Cu siguranta circuitul va primi avizul favorabil din partea FIA, mai ales ca de cateva zile s-au pus in vanzare oficial biletele pentru intreg weekend-ul, iar pe cine intereseaza poate sa-si cumpere... :))
    Gasiti informatii pe urmatorului link:
    http://uktickets.formula1.com/pub/agent.dll?qscr=tsdt&stat=5&flgc=0&loid=178308&ofid=12661&sdat=22/10/2010&edat=24/10/2010&wtid=28&rfrr=Korea&mdpcid=wwte.uk.300-30004.mnc.tsh.trv.kor&eapid=300-30004
    5 0
  • sunt sigur ca vor termina totul la timp;daca era in Romania nu cred ca era gata nici pt. editia din 2015
    7 1
  • 11
    Parca era vorba ca astazi 11-10-2010 anunta daca se tine sau nu cursa acolo , corect ?
    6 0
  • @VXF
    Asa stiam si eu. Mai asteptam ....
    6 0
  • salutare
    inca o cursa la care trebuie sa ne trezim cu noaptea in cap!!!!:))
    5 0
  • Niculae
    La "Urmatoarea cursa"... scrie Rep. Coreea de doua ori... succesiv :)
    3 0
  • Diesel
    Coreea
    http://www.prosport.ro/alte-sporturi/auto-moto/video-de-senzatie-super-prezentare-a-circuitului-de-formula-1-din-coreea-de-sud-7466795
    4 0
  • Coreea
    Ce de weekend-uri matinale! Pacat ca nu mai e si MP al Chinei...ar fi fost "meniul" complet :)) Eu cred ca se va desfasura marele premiu, e nevoie pentru spectacol.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru