Horner: "Sunt dezamăgit că Webber nu ne-a spus despre umărul fracturat"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 07.12.2010
Christian Horner a admis că este dezamăgit că Mark Webber nu l-a informat că a concurat cu umărul fracturat în ultimele 4 curse ale sezonului 2010.

Mark Webber a publicat recent o carte despre sezonul 2010 al Formulei 1, în care a dezvăluit că a avut o fractură la umărul drept în urma unui accident de bicicletă suferit înainte de Marele Premiu al Japoniei.

Singurele persoane care au ştiut de această accidentare au fost antrenorul său şi medicul FIA, în timp ce Christian Horner, şeful Red Bull Racing, a fost luat prin surprindere. Britanicul a admis că este dezamăgit că australianul nu şi-a informat echipa despre fractura suferită la umăr.

"Nu am ştiut nici măcar despre carte, cu atât mai puţin despre umăr. Evident, este dezamăgitor că Webber nu a spus nimic. A fost o accidentare care se pare că nu a avut niciun efect asupra performanţelor sale, dar în acelaşi timp ar fi fost frumos să ştim despre asta", a declarat el pentru publicaţia britanică Daily Telegraph.

Webber este deja la al doilea accident consecutiv de bicicletă suferit în ultimii 2 ani, după ce în 2008 şi-a fracturat un picior în Tasmania.

Horner a admis că australianul ar trebui să-şi schimbe politica privind acţiunile de acest gen pentru a-şi respecta condiţiile din contractul cu Red Bull Racing. "Piloţii noştri au obligaţia să se asigure că sunt pregătiţi. Se pare că bicletele nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Webber, aşa că poate ar fi mai bine să stea departe de ele", a mai precizat britanicul în vârstă de 36 de ani.

Horner a aflat despre accidentul lui Webber la o gală organizată de British Racing Drivers’ Club, în cadrul căreia a preluat un trofeu chiar în numele pilotului australian. Webber a câştigat Steaua de Aur acordată de BRDC, reuşind să-l devanseze pe Andy Priaulx, triplul campion mondial din WTCC.

Via | Daily Telegraph

Comentarii (1)

  • daca
    daca le zicea il defavorizau pe fata.
    4 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru