McLaren neagă negocierile cu Honda pentru motoare

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 23.11.2011
McLaren a infirmat miercuri speculaţiile potrivit cărora intenţionează să utilizeze motoare Honda începând din sezonul 2014.

Publicaţia germană Auto Motor und Sport a relatat la finalul săptămânii trecute că Honda analizează posibilitatea de a reveni în Formula 1 prin intermediul unui parteneriat cu McLaren pentru furnizarea motoarelor, însă informaţiile au fost negate de echipa britanică.

Directorul executiv Jonathan Neale insistă că McLaren va respecta parteneriatul cu Mercedes care expiră în 2015 datorită performantelor obţinute cu motoarele germane.

"Speculaţiile sunt mult ieşite din context. Suntem foarte mulţumiţi şi ne bucurăm de parteneriatul nostru cu Mercedes-Benz. Nu suntem siguri cum sau unde aceste ştiri s-au separat de adevăr, dar pot să opresc zvonurile şi să spun că ne concentrăm exclusiv pe relaţia cu Mercedes-Benz. Am avut o relaţie de lungă durată cu ei, cu multe victorii şi campionate, iar această relaţie poate continua pe termen lung", a precizat el.

Conform contractului semnat intre McLaren şi Mercedes la finalul anului 2009, echipa britanică va utiliza motoare germane până în 2015 inclusiv şi nu are dreptul să negocieze o înţelegere cu un alt producător de motoare până la finalul anului 2012.

Via | ESPNF1

Taguri: Honda, McLaren

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru