Mihai Marinescu va concura în GP2 la Abu Dhabi!

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 06.11.2011
Mihai Marinescu a fost invitat să concureze în cursele de GP2 de la Abu Dhabi, care vor avea loc simultan cu Marele Premiu de Formula 1 de pe acelaşi circuit.

Performanţele obţinute de Mihai Marinescu în ultima parte a sezonului de Formula 2, printre care se numără victoria obţinută la Monza şi alte trei podiumuri, au atras atenţia echipei Rapax din GP2, care l-a invitat să participe în cele două curse de GP2 care vor avea loc în perioada 11-13 noiembrie pe circuitul de la Abu Dhabi.

Sezonul 2011 al GP2 s-a încheiat în luna septembrie, iar cele două curse din weekendul viitor au un caracter demonstrativ şi reprezintă o oportunitate pentru tinerii piloţi să-şi demonstreze talentul în perspectiva anului viitor.

Braşoveanul în vârstă de 22 de ani este încântat de oferta primită din partea echipei care anul trecut a câştigat titlul în GP2 alături de Pastor Maldonado şi speră să termine în primii 15 cursele de la finalul săptămânii viitoare.

"Weekendul viitor va fi unul al premierelor pentru mine. Mă voi afla pentru prima dată pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, voi concura pentru prima dată în GP2 Series și mă voi afla pentru prima dată într-un monopost atât de apropiat de cel din Formula 1.

Tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri noi, obiectivul meu pentru acest Grand Prix este o clasare în primii 15. Va fi cea mai mare provocare din cariera mea, însă mă simt în formă și sunt foarte determinat să mă clasez în top 15 chiar dacă voi merge pentru prima dată pe circuitul Yas Marina."

"Mă bucur că pot concura pentru Rapax, echipa care anul trecut a câștigat ambele titluri, și că îl am coechipier pe Dani Clos. Ne știm de când concurăm amândoi în karting și ne înțelegem bine. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după încheierea sezonului de Formula 2 și sper să îmi poată urmări cursele de la Abu Dhabi", a declarat el.

Un rezultat bun în Abu Dhabi l-ar putea ajuta pe Marinescu să concureze în sezonul 2012 al competiţiei GP2, iar Andrea Bergamini, managerul echipei Rapax, a admis că îl urmăreşte de mai mult timp pe român.

"Îl cunoaștem pe Mihai de mai mult timp, l-am remarcat și urmărit, a concurat în campionate puternice și a avut performanțe bune.

I-am adresat invitația de a concura în echipa noastră, în GP2, pentru că suntem siguri de capacitatea sa de a face față la acest nivel. Este evident că nu îi va fi ușor, este cel mai puternic campionat din lume în afara Formulei 1, dar beneficiază de tot sprijinul nostru", a precizat el.

GP2 reprezintă ultimul pas al piloţilor înainte de a accede în Formula 1, iar cursele campionatului se desfăşoară în paralel cu cele din Marele Circ. Cu o singură excepţie, toţi campionii din GP2 au promovat ulterior în Formula 1, acestora adăugându-se şi alţi piloţi care au impresionat prin rezultate: Lewis Hamilton, Nico Rosberg, Timo Glock, Heikki Kovalainen, Pastor Maldonado, Vitaly Petrov, Bruno Senna şi Lucas di Grassi.

Comentarii (12)

  • SUPER
    cea mai buna veste pe anul asta, o sa ne rugam pentru tine Beu sa fi in primi 5 nu in primi 15, memoreaya bine circuitul ca te asteptam in F1, mult noroc
    40 1
  • o mica "corectie"
    Asa este...anul trecut au castigat cu Pastor Maldonado...dar trebuie sa zicem ca aia a fost si acum 2 sezoane. Sezonul trecut care tocmai s-a incheiat anul acesta au fost cam praf.
    6 0
  • Intr-adevar, o veste foarte buna. Sper la o clasare in primele locuri. Poate vom avea si noi steagul sus. SUCCES!
    18 0
  • Beu
    Mult noroc Beu mi-ar place sa aud ca ai terminat pe podium si la anul sa iti urmarim evolutiile in GP2
    9 0
  • Uau super
    In sfarsit o provocare pe masura talentului lui. Sper sa faca o buna impresie ca sa-l urmarim la anul in GP2.
    9 0
  • programul de televiziune va fi..
    Prima cursa: Sambata, 12 Noiembrie 2011, ora 9:00 DigiSport 1,
    A doua Cursa: Duminica, 13 noiembrie 2011, ora 11:30 DigiSport 1
    10 0
  • Laurent
    Un pic de realism....
    Sunt sigur la 99,5 % ca nu este gratis. Intrebare : cat a platit familia Marinescu pentru aceasta cursa ?

    Sistem de invitatie in GP2 cand sezonul este aproape gata este o solutia foarte buna pentru bani supplimentari in team.
    0 10
  • darxyde
    !!
    Toti iubitorii de motorsport din Romania iti tin pumnii pentru cursele din 11-13.
    SUCCESS
    8 0
  • @Laurent
    Cam bati cimpii... Omul e bun, a demonstrat asta in F2, e foarte posibil sa fi fost selectionat pentru a-l vedea la lucru intr-o masina mai tare. De asemenea, e foarte posibil ca el sa fi venit si cu un buget oarecare, dar am dubii ca familia lui e suficient de bogata pentru a-si satisface un capriciu, cum lasi tu sa se inteleaga.
    Cred ca ar fi mai frumos sa fii alaturi de el, la urma urmei e cea mai importanta cursa pentru un pilot roman in ultimele (multe) decenii.
    5 0
  • bravo Brasovene
    0 0
  • DRC1891
    Congratulations Beu
    Vorba unui mare campion: " Yes, that's what I'm talking about! Great job! You can do this! Go to GP2 ->F1. The future is near :). Bravo Beu
    0 0
  • Felicitari !!!!
    Tot respectul pe acei care stiu sa-si respecte meseria ..mai ales ca sunt din ROMANIA...cei care critica nu stiu vorba cu "cainii..."...Munca inobileaza omul care sfinteste locul pe care paseste in viatza...Bravo Beu.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru