PREVIEW F1 2011: Sauber: Între talent şi stabilitate financiară

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 21.02.2011
Sauber încearcă să combine talentul cu stabilitatea financiară pentru a reveni treptat la forma din urmă cu trei ani, când a jucat rolul de arbitru în lupta pentru titlul mondial.

Sauber se îndreaptă spre cel de-al doilea sezon consecutiv în care va concura sub patronajul unic al fondatorului Peter Sauber, după ce alianţa cu BMW s-a destrămat la sfârşitul sezonului 2009 după decizia constructorului german de a se retrage din Formula 1.

Rămasă fără aportul substanţial de resurse financiare şi tehnologie provenit de la BMW, Sauber s-a văzut în neplăcută ipostaza de a concura în spatele plutonului pe tot parcursul sezonului 2010, reuşind să-i surclaseze doar pe rivalii de la Toro Rosso.

Perspectivele pentru anul 2011 nu sunt foarte îmbucurătoare, singura noutate majoră fiind adoptarea companiei mexicane de telecomunicaţii Telmex ca sponsor principal.

OBIECTIVE GENERALE

Sauber este una dintre puţinele echipe care nu a anunţat un obiectiv clar pentru sezonul care va începe în luna martie. Motivele sunt legate de intenţiile elveţienilor de a stabiliza echipa din punct de vedere financiar, acesta fiind un pas esenţial pentru orice progres viitor pe grila de start. În mod cert, echipa speră ca monopostul C30 să se dovedească mai fiabil decât versiunea precedentă, pentru a putea emite pretenţii la clasarea cu regularitate în puncte.

MONOPOSTUL C30

Noul monopost lansat de Sauber pentru acest sezon nu include caracteristici inedite, însă echipa a reuşit să înregistreze progrese. Nasul monopostului este înălţat, un model adoptat de aproape toate echipele, în timp ce părţile laterale ale caroseriei au un aspect mai agresiv, iar acest design a fost posibil datorită poziţionării radiatoarelor într-o postură mai verticală.

De asemenea, monopostul C30 include tehnologia KERS, aceasta fiind furnizată de Ferrari, echipă care oferă şi motoarele utilizate de elveţieni pentru al doilea an consecutiv.

LINIA DE PILOŢI: KAMUI KOBAYASHI ŞI SERGIO PEREZ

Sauber mizează în sezonul 2011 pe o linie de piloţi tânără, alcătuită dintr-un japonez şi un mexican. Ajuns la Sauber după retragerea constructorului Toyota din Formula 1, Kamui Kobayashi este unul dintre cei mai apreciaţi piloţi de pe grila de start datorită stilului agresiv, care i-a permis să producă spectacol în ultimele două curse ale sezonului 2009, dar şi în câteva episoade din 2010. Japonezul nu a fost însă capabil să-şi arate întreaga măsură a talentului din cauza unui monopost modest, care a fost îmbunătăţit de ingineri doar spre finalul anului. Pentru 2011, el va avea misiunea de a juca rolul liderului de echipă, ca urmare a faptului că noul său coechipier este debutant.

De cealaltă parte a garajului, Sergio Perez a obţinut locul pe grila de start în primul rând datorită banilor pe care îi aduce la echipă prin intermediul sponsorilor. Se estimează că grupul de telecomunicaţii Telmex a plătit aproximativ 18 milioane de euro pentru a-l aduce pe Perez în Formula 1, însă Peter Sauber este convins că mexicanul îşi va demonstra calităţile în sezonul care va începe peste numai câteva săptămâni.

PUNCTE FORTE

  • Kamui Kobayashi este una dintre marile speranţe ale Formulei 1 pentru viitorul apropiat;
  • banii grupului mexican Telmex asigură stabilitatea financiară a echipei pe termen mediu, conform parteneriatului semnat între cele două părţi

PUNCTE SLABE

  • Sergio Perez se află în faţa primului său sezon în Formula 1 şi va avea nevoie de câteva curse pentru a se acomoda;
  • Sauber are un număr redus de sponsori, motiv pentru care dependenta de Telmex este ridicată.

În cadrul serialului PREVIEW F1 2011 aţi putut citi anterior şi profilele echipelor Virgin Racing, Hispania Racing,Team Lotus si Toro Rosso, iar joi veţi avea ocazia să faceţi cunoştinţă cu Force India.

Comentarii (6)

  • antrenamente
    http://www.f1-direct.fr/live-essais-prives.php
    3 0
  • + mare
    Un mare + pentru Koba. Pilotii dispusi sa piarda o cursa pentru o depasire riscanta sunt mereu favoritii mei. Ai ce sa vezi la ei.
    8 0
  • speranta moare ultima
    va fi un an bun pt sauber cu koba la timona.
    1 0
  • fan kobayashi si kubica
    hai sauber, hai kobayashi! sper ca in sezonul pe care abia astept sa inceapa sauber in frunte cu kobayashi va face multe surprize placute, dar si din partea lui perez astept lucruri bune sa arate că are si altceva pe langa bani.ar fi ceva ca kobayashi sa obtina o victorie ca vettel cu toro rosso.
    pentru kubica insanatosire grabnica.
    2 0
  • polotaj
    @McLaren Eu prefer pilotii care obtin maxim cu risc minim (castiga campionatul fara nici o victorie dar cu clasari pe podium de exemplu) (sau sa cistige cursa fara sa riste nici macar o secunda). Sa obtii ezultate grabindu-te incet cu maxima siguranta.
    0 3
  • Nu cred ca Sauber e dispusa sezonul asta sa se bata cu echipe ca Force India, Wiliams in prima parte a sezonului poate ca va reusi sa ii domine pt ca diResta ii e inferior lui Perez dupa parerea mea , dar Maldonado e mai buna , insa Kobyashi va putea sa urce poate odata pe podium daca prinde o zi mare si cred ca Rubens nu va mai face mare lucru la finalul carierei deci totusi va fi un sezon plin de surprize , dar ii va domina pe cei de la ToroRosso si cei de la Lotus (care vin tare din urma) si in acest Perez se vede un pilot bun si cred ca echipa Perez Kobyashi (tanara de perspectiva) e mai buna decat Buemi-Alguersari (echipa ToroRosso , echipa care sa zis in Prewiew-ul anterior echipa cautatoare de talente doar peVettel lau dat cred ca piloti adevarati vin din campioni F2, GP2, GP3 si cred ca Dean Stoneman merita un loc in F1 nu prin alti piloti) Oricum Sauber va creste precum Force India precis dar sigur si Sauber va da in continuare talente cum la dat pe Raikkonen, Massa sau Heilfeld asa il vada si pe Kobyashi
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru