Programul testelor din iarna 2012 a fost definitivat

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 29.08.2011
Jerez şi Barcelona vor găzdui cele trei sesiuni de teste din iarna anului viitor, în timp ce Ferrari va organiza la Mugello unicul test din timpul sezonului 2012.

Şefii echipelor de Formula 1 s-au reunit în dimineaţa cursei de duminică de la Spa-Francorchamps pentru a definitiva programul testelor aferent sezonului 2012.

Conform deciziei acestora, prima sesiune de teste din iarna anului viitor va începe în 7 februarie pe circuitul de la Jerez şi va fi urmată de alte două sesiuni pe circuitul de la Barcelona în perioadele 21-24 februarie şi 1-4 martie.

Ulterior, circuitul de la Mugello, aflat în proprietatea Scuderiei Ferrari, va găzdui în prima săptămână a lunii mai unica sesiune de teste din timpul sezonului, cu două săptămâni înainte de debutul campionatului european în 13 mai. În calitate de proprietar al circuitului, Ferrari a fost de acord să suporte o parte dintre cheltuielile sesiunii de evaluare de la Mugello, în condiţiile în care mai multe echipe mici au făcut presiuni pentru alegerea unui circuit din Marea Britanie din raţiuni de costuri.

De asemenea, echipele speră să-l convingă pe Bernie Ecclestone să inverseze datele de desfăşurare pentru cursele din India şi China din luna aprilie din motive logistice.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru