F1 Blog
Mercedes vs. Red Bull
Michael Schumacher a acordat un interviu mai puţin obişnuit site-ului oficial al Formulei 1, în care a răspuns la un set de întrebări pe baza unor scenarii mai mult sau mai puţin posibile.
Chiar dacă răspunsurile sale sunt în mare parte cunoscute fanilor septulului campion mondial, acesta a făcut cu această ocazie şi câteva dezvăluiri mai puţin familiare publicului, printre care şi piloţii săi preferaţi.
Întrebat între ce doi mari piloţi din epoci diferite ale Formulei 1 ar vrea să vadă un duel pe circuit roată la roată, răspunsul germanului ar fi tranşant: "Ayrton Senna şi Juan Manuel Fangio".
Deloc surprinzător, Schumacher crede că exista loc pentru îmbunătăţiri în ceea ce priveşte regulamentul tehnic, iar când a fost întrebat care ar fi cea mai importantă noutate pentru viitorul apropiat, el a replicat: "Câteva teste în timpul sezonului ar fi mai bune pentru competiţie".
Răspunsul pilotului Mercedes GP este unul cât se poate de previzibil, în condiţiile în care acesta şi-a câştigat o bună parte din reputaţie pe seama modului în care reuşea să îmbunătăţească monopostul Ferrari pe parcursul testelor din timpul sezonului în anii 2000.
Un răspuns mai puţin anticipat a avut însă atunci când a venit vorba despre monoposturile din istorie pe care ar vrea să le piloteze. Chiar dacă Fernando Alonso a pilotat recent un Ferrari 375 din 1951, iar Nico Rosberg va evalua un monopost Mercedes din 1954, Schumacher preferă să privească spre viitor. Întrebat ce monopost din istoria Formulei 1 ar vrea să piloteze, el a replicat: "Monopostul Ferrari din 2022".
Via | Formula1
| 1 | Sebastian Vettel | 61 Pct |
| 2 | Fernando Alonso | 61 Pct |
| 3 | Lewis Hamilton | 53 Pct |
| 4 | Kimi Raikkonen | 49 Pct |
| 5 | Mark Webber | 48 Pct |
| 1 | Red Bull Racing | 109 Pct |
| 2 | McLaren Mercedes | 98 Pct |
| 3 | Lotus F1 Team | 84 Pct |
| 4 | Scuderia Ferrari | 63 Pct |
| 5 | Mercedes AMG | 43 Pct |
| Antr. lib. 1 | 1.Alonso 2.Grosjean 3.Perez |
| Antr. lib. 2 | 1.Button 2.Grosjean 3.Massa |
| Antr. lib. 3 | 12:00 |
| Calificari | 15:00 |
| Cursa | 15:00 |
| 16 - 18 Mar | ![]() |
Australia |
| 23 - 25 Mar | ![]() |
Malaezia |
| 13 - 15 Apr | ![]() |
China |
| 20 - 22 Apr | ![]() |
Bahrain |
| 11 - 13 Mai | ![]() |
Spania |
| 24 - 27 Mai | ![]() |
Monaco |
| 8 - 10 Iun | ![]() |
Canada |
| 22 - 24 Iun | ![]() |
Europa |
| 6 - 8 Iul | ![]() |
Marea Britanie |
| 20 - 22 Iul | ![]() |
Germania |
| 27 - 29 Iul | ![]() |
Ungaria |
| 31 Aug - 2 Sep | ![]() |
Belgia |
| 7 - 9 Sep | ![]() |
Italia |
| 21 - 23 Sep | ![]() |
Singapore |
| 5 - 7 Oct | ![]() |
Japonia |
| 12 - 14 Oct | ![]() |
Coreea de Sud |
| 26 - 28 Oct | ![]() |
India |
| 2 - 4 Nov | ![]() |
Abu Dhabi |
| 16 - 18 Nov | ![]() |
SUA |
| 23 - 25 Nov | ![]() |
Brazilia |
Comentarii (0)