Vettel a câştigat la Abu Dhabi şi a devenit campion mondial!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Deşi pleca din postura de favorit la titlu după calificările de sâmbătă, Fernando Alonso a fost trădat de propria strategie şi a terminat cursa din Abu Dhabi doar pe locul 7, după ce piloţii McLaren şi Renault au terminat în faţa sa. Pilotul Scuderiei Ferrari avea nevoie de un loc 4 pentru a-şi adjudeca titlul, însă a pierdut o poziţie la start şi nu a reuşit să-l depăşească pe Vitaly Petrov şi s-a resemnat doar cu poziţia a 7-lea.
De eşecul său a profitat Sebastian Vettel, care a făcut o cursă fără greşeală şi a câştigat fără emoţii după o strategie perfectă. Astfel, germanul a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, iar Red Bull şi-a adjudecat şi titlul piloţilor, după ce cucerise trofeul constructorilor cu numai o săptămână în urmă.
Podiumul din Abu Dhabi a fost completat de McLaren prin Lewis Hamilton şi Jenson Button, ultimul dintre ei reuşind să-l depăşească pe Alonso la start. La rândul său, Hamilton a obţinut locul 2 la capătul unei curse în care a încercat insistent fără succes să treacă de un Robert Kubica care a amânat intrarea la boxe până spre final. Strategia l-a ajutat pe polonez să termine pe locul 5, în spatele lui Nico Rosberg (Mercedes GP), însă în faţa lui Vitaly Petrov, coechipierul său de la Renault, şi a lui Alonso.
Mark Webber a terminat ultima cursă a sezonului doar pe locul 8, pierzând poziţii din acelaşi motiv ca şi Alonso şi fiind incapabil să-l atace pe pilotul Scuderiei Ferrari. Ultimele puncte puse în joc au fost adjudecate de Jaime Alguersuari (Toro Rosso) şi Felipe Massa (Ferrari).
FILMUL CURSEI: START RATAT PENTRU ALONSO
Vettel şi Hamilton au plecat foarte bine de pe primele două poziţii, în timp ce Alonso a pierdut locul 3 în favoarea lui Button, chiar dacă spaniolul a încercat să-l blocheze. Spaniolul a fost urmat de Webber, Massa şi Barrichello.
Schumacher şi Rosberg s-au luptat pentru poziţie în virajul 6, iar septuplul campion mondial a derapat şi a rămas blocat pe circuit. Venit puternic din spate, Liuzzi l-a lovit în plin pe pilotul Mercedes GP şi amândoi au fost nevoiţi să abandoneze. Comisarii de cursă au trimis Safety Car-ul pe circuit şi mai mulţi piloţi din a doua jumătate a plutonului au intrat la boxe pentru schimbul obligatoriu de pneuri.
Cursa s-a reluat în turul 6 fără modificări în prima parte a clasamentului, Vettel reuşind să-şi creeze un avans de peste o secunda în faţa lui Hamilton, Button, Alonso şi Webber.
INTRĂRILE LA BOXE BULVERSEAZĂ LUPTA PENTRU TITLU
Aflat sub presiune să-l depăşească pe Alonso, Webber a forţat şi a lovit cu pneul dreapta-spate glisierele de protecţie, reuşind însă să scape fără probleme. Totuşi, în turul 12, pilotul echipei Red Bull a intrat la boxe pentru schimbul de pneuri mai devreme decât se anticipa, întrucât nu se simţea confortabil pe pneurile super soft.
El a revenit pe pistă doar pe locul 16 în plin trafic şi a fost urmat la boxe de Massa în turul 14, care a revenit chiar în spatele său.
Alonso a intrat la rândul său la boxe în turul 15 şi a revenit pe circuit chiar în faţa lui Webber, element vital în lupta pentru titlul mondial. Şi mai important, Alonso şi Webber au revenit pe circuit în spatele lui Rosberg şi Petrov, care efectuaseră deja schimbul obligatoriu de pneuri.ALONSO, TRĂDAT DE PROPRIA STRATEGIE
Alonso a încercat să-l depăşească pe Petrov în turul 23, a ieşit larg de două ori într-un viraj, însă a reuşit să rămână în faţa lui Webber, aflat imediat în spatele său. Între timp, Hamilton şi Vettel au efectuat la rândul lor opririle la boxe, iar pilotul echipei McLaren a luptat cu Kubica pentru locul 3, care nu efectuase încă oprirea la boxe.
Hamilton a fost tentat să intre din nou la boxe la un moment dat, însă echipa a refuzat pentru că ar fi pierdut orice şansă la podium. Button a efectuat schimbul obligatoriu de pneuri în turul 41, moment în care Vettel a revenit pe prima poziţie. În acest moment, Alonso trebuia să-i depăşească pe Petrov şi Rosberg pentru a termina pe 4 şi a cuceri titlul mondial.
ALONSO RENUNŢĂ LA LUPTĂ ŞI PIERDE TITLUL MONDIAL
Şansele lui Alonso la titlu au scăzut însă în momentul în care Kubica a revenit în faţa lui Petrov după schimbul obligatoriu de pneuri. Astfel, în condiţiile în care Vettel se îndrepta spre victorie, Alonso trebuia să efectueze 3 depăşiri în ultimele 9 tururi pentru a câştiga titlul mondial, însă a fost incapabil să-l atace decisiv pe Petrov. În ultimele tururi, conştient de ratarea titlului mondial, Alonso a incetinut ritmul şi a renunţat să-l mai atace pe rus, terminând astfel doar pe locul 7. Între timp, Sebastian Vettel tocmai trecea linia de sosire cu titlul mondial în buzunar, germanul izbucnind în lacrimi în turul spre boxe în urma realizării acestei performante.
Iată clasamentul complet al Marelui Premiu din Abu Dhabi, precum şi clasamentele finale generale ale sezonului 2010:
The Abu Dhabi Grand Prix
Yas Marina, United Arab Emirates;
55 laps; 305.355km;
Weather: .
Classified:
Pos Driver Team Time
1. Vettel Red Bull-Renault 1h39m36.837s
2. Hamilton McLaren-Mercedes + 10.1s
3. Button McLaren-Mercedes + 11.0s
4. Rosberg Mercedes + 30.7s
5. Kubica Renault + 39.0s
6. Petrov Renault + 43.5s
7. Alonso Ferrari + 43.7s
8. Webber Red Bull-Renault + 44.2s
9. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 50.2s
10. Massa Ferrari + 50.8s
11. Heidfeld Sauber-Ferrari + 51.5s
12. Barrichello Williams-Cosworth + 57.6s
13. Sutil Force India-Mercedes + 58.3s
14. Kobayashi Sauber-Ferrari + 59.5s
15. Buemi Toro Rosso-Ferrari + 1m03.1s
16. Hulkenberg Williams-Cosworth + 1m04.7s
17. Kovalainen Lotus-Cosworth + 1 lap
18. Di Grassi Virgin-Cosworth + 2 laps
19. Senna HRT-Cosworth + 2 laps
20. Klien HRT-Cosworth + 2 laps
21. Trulli Lotus-Cosworth + 4 laps
Fastest lap: Hamilton, 1m41.274s
Not classified/retirements:
Driver Team On lap
Glock Virgin-Cosworth 44
Schumacher Mercedes 1
Liuzzi Force India-Mercedes 1
World Championship standings, round 19:
Drivers: Constructors:
1. Vettel 256 1. Red Bull-Renault 498
2. Alonso 252 2. McLaren-Mercedes 454
3. Webber 242 3. Ferrari 396
4. Hamilton 240 4. Mercedes 214
5. Button 214 5. Renault 163
6. Massa 144 6. Williams-Cosworth 69
7. Rosberg 142 7. Force India-Mercedes 68
8. Kubica 136 8. Sauber-Ferrari 44
9. Schumacher 72 9. Toro Rosso-Ferrari 13
10. Barrichello 47
11. Sutil 47
12. Kobayashi 32
13. Petrov 27
14. Hulkenberg 22
15. Liuzzi 21
16. Buemi 8
17. De la Rosa 6
18. Heidfeld 6
19. Alguersuari 5
ALONSO e zeu, nu poate pierde, ce s-a intamplat ? lasa k o sa faca apel ceva, o sa ii cedeze massa locu lui =))
BINE VETTEL :X:X:X:X:X
Restul nu mai conteaza. Decat ca se pot castiga campionate si pe bune nu cu "strategii"
Cursa fenomenala!!
a, i-a batut si recordu de cel mai tanar CM :)) deci nu mai poate, e frustrat maxim. fanii lui n-o sa mai iasa din casa o saptamana pe putin. nu l-a fulgerat pe vettel INCREDIBIL
Ferrari au dat-o in bara rau de tot. Am impresia ca o sa zboare niste capete din echipa rosie. M-au dezamagit. Alonso la final a facut un gest nesportiv - macar sa piarda cu demnitate.
Felicitari VETTEL, LEWIS, BUTTON, ROSBERG, KUBICA SI PETROV!
Redbul a demonstrat cum se castiga un campionat CINSTIT!
Azi Petrov a fost Dumnezeul Formulei 1, a facut dreptate, a luat ceea ce FIA a dat pe nedrept hotilor de la ferari si hotului Alonzo!
Dumnezeu a facut dreptate!
Fanilor Alonzo: cui se mai plange acum acest pilot mizerabil? Cui se mai plange acest gunoi?
Ce comportament agresiv avea Alonzo fata de Petrov, ce ar fi vrut nesimtitul de la el?
Era frustrat ca nu pot sa dea ordine de echipa la Renault?
Aveam spici si pentru cazul celalalt .... hai sa-l spun:
" Felicitari pentru sportivitatea echipei Red Bull! Din pacate, va fi doar un motiv pentru unii de a asimila cinstea drept prostie ...."
Ma asteptam la o cursa mai stransa din partea lui Alonso si Webber.
Nu pot sa nu-mi exprim furia la adresa lui Domenicali care DOAR UN SINGUR LUCRU trebuia sa gestioneze azi: STRATEGIA, dar a dat-o in bara. Astea sunt cursele, unii castiga, altii pierd.
Nu pot sa nu remarc reactiile fanilor mcdonalds. Pentru ei nu a castigar Vettel ci a pierdut Alonso. Nici macar nu conteaza ca ham a terminat pe 2 urmat de Button, ceea ce este un rezultat chiar si pt. ei....Dar atat pot, atat dau...nu avem de unde cere mai mult.
Inca odata felicitari pustiului!
Felicitari RB & SV.
Vedeti mo ca atunci cand Alonso al vostru batea pasul pe loc in spatele altuia nu o facea din "inteligenta" Atat putea atat dadea.
P.S. Ce s-a intamplat cu link-ul http://formula1.automarket.ro ?
De unde aflam cine este "premiantul" F1 CHAMP ?
Ma bucur nespus sa vad ca numarul "rosu" e in crestere!
:)))
HAHAHAHA!
superb campionat
foarte urate gesturile lui ALONSO la adresa lui petrov. (ALONSO comenta despre m. schumacher ca nu stie sa piarda?)
IOI
:))
Cineva acolo sus ne iubeste si nu a lasat ca un titlu atat de pretios sa ajunga la un increzut si un frustrat care l-a final i-a aratat pumnul unui pilot care nu a facut decat sa lupte pentru propria pozitie; un pilot care "a indraznit" sa nu se fereasca din calea marelui alonso ! Patetic gest din partea unui pilot care nu cunoaste notiunea de "fair-play" !
Inca o data,bravo Sebastian Vettel !
http://formula1.automarket.ro/
avea!!!!!!!!!A fostt un campionat cum n-am mai vazut pana acum,iar daca Schumacher ramane in F1,vom avea anul viitor 5 campioni mondiali pe grila de start,FAPT UNIC IN ISTORIA F1!!!!
Mclaren,un an mai putin reusit,dar macar fanii Mclaren se pot consola cu ideea ca au terminat in fata lui Ferrari!!!!!
Acesta cred ca este ultimul meu post pana la primavara!!!!
Sa ne auzim cu bine si An nou Fericit!!!!!
@ctlnmihai. Da,poate ai dreptate. Am avut noi vreo iluzie optica si de fapt alonso il felicita pe campion si pe petrov :))
"Hai Alonso! ca titlul e aproape ... pierdut"
http://www.automarket.ro/blog/mirica/diverse/ferrari-sau-ferarri/
ce scuze o sa aduca acum Aoleonso .....
O cursa frumoasa, in special celor de la Renault.
Neinspirata strategia lui Alonso.
Dezamagitor Weber, ma asteptam la mai mult.
Ironic, dar pana la urma Vettel a fost ajutat de compatriotul Shumi, cu abandonul lui urmat de SC.
BRAVO VETTEL!!!!!!!
Vettel e campion si e singurul lucru ce conteaza. Puteti sa va amagiti voi ca ham a fost impotent un intreg sezon blamandul pe Alonso...
HALAL campionas inteligento - prudento - campionato castigato ....
Stiam eu ca-i doar o gogosasa aruncata prostilor creduli chestia cu "io pot mai mult da nu risc pentru ca-s inteligent". De fapt nu putea si nu era omul care sa recunosaca asta. Asa ca prefera sa minta.
nu ma voi injosi .... de fapt eu ma injosesc cel mai mult de pe aici .... dar cu useru meu sunt ... lord
-- Alo, scoala de dans si de bune maniere?
-- Ei pa biiip de dans .... doar de bune maniere ....
Asta esti tu .....
http://www.youtube.com/watch?v=HJ9y4jzwXaA
Felicitari si ptr. Hamilton s-a batut cat a putut ca un adevarat campion.
Bravo Vettel. Astept cu nerabdare campionatul de anul viitor.:)
Din pacate Alonso a fost departe de ceea ce speram eu....azi nu merita sa iasa campion....pe langa strategia gresita, cu toate ca a fost mai rapid nu a fost in stare sa il depaseasca pe rus.
Gesturile de la final nu isi aveau rostul.....Petrov doar si-a aparat pozitia.
Am mai spus...nu conteaza pe cat e Mclaren....sa nu castige Alonso:)))
Si:
http://www.youtube.com/watch?v=gz7MU8JFmxY
Enjoy :)
Anul acesta Vettel a fost cel mai bun, apoi Alonso, Webber si in afara podiumului Hamilton si restul. M-am bucurat ca a fost un an spectaculos si il astept pe urmatorul in care sper sa ne mearga mai bine...
Au meritat titlul
Cat despre cei de la Ferrari asta e, au avut o zi proasta.
ctlnmihai sigur acele date din profilul tau sunt eronate, ptr ca sigur, la anii pe care ai specificat, nu te-ai fi comportat in acest mod.
Nici un fan F1 al acestui site nu posteaza comentarii de genul pe care le postezi tu ! Personal cred ca intreci masura.
Nici McLaren nu e usa de biserica, dar nu vad un fan Ferrai sa se comporte ca tine.
Omule URA e o boala foarte grea si urata, asa ca ia atitudine
Multa sanatate
webber a castigat in marea britanie iar vettel a luat 6 puncte.
cu unu mai putin decat alonso in germania
Cursa de azi a aratat inca odata daca mai era nevoie modul in care a castigat Alonso cele 2 titluri. La "pomanagism viteza" este primul, la pilotaj, din pacate e doar de pluton. Nu-mi pare rau de fanii lui Alonso, ca pana la urma cine se aseamana, se aduna.
Celor care vor sa-si mai indulceasca din amaraciune si se consoleaza cu faptul ca strategia a fost defectuoasa, ii intreb doar atat: Asta e marele campion?, Care se lupta in pluton? Stand dupa Petrov? Asta e nivelul la care spera sa castige campionatul? Rusinos. De altfel, stil Alonso.
Nici nu felicit Red Bull pt. faptul ca au castigat campionatul . Avand in vedere masina pe care au avut-o la dispozitie ar fi fost rusinea mai mare ca a lui Alonso daca nu castigau. Iar in aceasta ultima etapa care le aduceau titlul cu probabilitati de calcul, doar si-au spalat rusinea. Nu sunt de laudat. Erau de laudat daca aveau piloti mai adevarati si castigau campionatul mai devreme cu ce masina au avut, dar asa......... Doar si-au spalat obrazul castigand.
Nu te lasi deloc, sa moara aia rosii de ciuda!
Oare sa ma apuc sa centralizez comentariile ferraristilor din ulima saptamana?
Sa mai pun putina sare pe rana?
la 13.11.2010 (16:11)
FERRARI
Sincer sa fiu daca se va termina cursa in ordinea aceasta Alonso campion.Imi pare rau de Webber ca e marginalizat.Este inexplicabila filozofia lui peste a celor de la RedBull.Sunt ordine de echipa clar la ei .Nici nu vreau sa imi imaginez ce e in sufletul ui Webber deoarece un sezon intreg s-a luptat cu fantomele in cadrul echipei.Si mai au tupeu cei de la redbull sa comenteze despre Ferrari
HAI ALONSO CA POTI
Stoner
la 14.11.2010 (12:13)
figuratia lui hami
Ca un figurant ce e hami va alerga pentru spaniol, viitorul triplu campion mondial.
Stoner
la 13.11.2010 (16:43)
fani meclada-bucurati-va
Nu vad fani meclada care sa exulte:)..era plin dupa antrenamentele libere:)-ar trebui sa se bucure, ham are sanse sa castige:)
VJohann
la 13.11.2010 (16:49)
Alonso
nu va mai chinuiti degeaba, alonso e deja campion, l-a ajutat vettel, felicitari RBR pentru ipocrizia din finalul campionatului si bravo FERRARI ca au stiut sa speculeze orige greseala a altora. sincer astept campionatul urmator unde iar va castiga alonso pentru ca ferrari au un pilor nr.1 din prima cursa.
F1-Mara
la 13.11.2010 (16:56)
Nando
Well done Nando.Asteptam o cursa solida, asa cum ne-ai obisnuit, apoi un nou titlu mondial cu echipa cea mai prestigioasa din F1, Ferrari.Bafta!
BobbyNeamu
la 13.11.2010 (17:50)
Alonso
Maine o sa castige Alonso titlul cu mai putin de 7 puncte avans....si cu toate ca nu imi doresc asta o sa ma bucur pt ca sunt cativa care or sa se dea cu capul de pereti, cativa care m-au enervat tot sezonul cu comentariile lor :))
campion la "pomanagism viteza"
oricum, eu am avertizat in cateva randuri ca Alonso este doar un campion de conjunctura, si ca acel "stat in pluton" nu era "gestionare inteligenta a campionatului" asa cum reusea Alonso sa-si pacaleasca fanii. Inevitabil ca vine si momentul in care trebuie sa dovedeasca ce este in stare daca TREBUIE sa depaseasca ....
Ati vazut ultima versiune a acelui gest marca Alo ? Petrov a vazut-o. Nimic nou, e in parametrii, acelasi Alonso....
eu am patit-o azi de multe ori cand scriau in numele meu tot felu de porcarii...
cel mai bine ar fi sa-i ignoram. indiferent daca e fan Ferrari sau mclaren.
Regret ca ieri am crezut ca Ferrari este o echipa organizata, sau poate este organizata dar nu are un strateg pe pittwall.
Sebi, un copil bezmetic si aiurit le-a dat peste bot tuturor filozofilor care cereau promovarea lui Weber.
A avut noroc, sinceri sa fim, dar a meritat pe deplin titlul.
Eu la anul l-as da pe Weber la STR in locul lui Alguersari ca daca nu-l lasa, nu trecea de el dacat la boxe.
Fanii Ferari trebuie sa recunoasca, ar fi fost prea de tot sa iasa Alonso campion dupa debutul de sezon sub mediocru pe care l-au avut.
Schumacher nu a castigat primul titlu din cariera cu cea mai buna masina, asa cum a facut-o Vettel.
Cand o sa castige Vettel 7 titluri atunci sa comentati.
Pana atunci Schumacher ramane Schumacher.
La fel se spunea si despre Hamilton, iar acum... s-a facut liniste.
Vettel a castigat CU MULT NOROC! Este campionul norocului! Dar nu si un campion adevarat(sa nu uitam cate greseli a facut in acest campionat!) Daca Vettel ar fi fost noul Schumacher, cu masina pe care a avut-o la dispozitie castiga campionatul cu cel putin 5 etape inainte de final.
Nu stiu de ce se bucura unii... Dar oare sa le aduc aminte... Nu a luat Hamilton titlul mondial! Hamilton a venit la aceasta cursa fara nicio sansa:))
@Alexandra De ce vorbesti tu despre piloti TERMINATI? Asa cum e Raikkonen.
@ctlnmihai Cum ti-am mai spus. NU ESTI FAN FORMULA 1! NU ESTI FAN MCLAREN SI AL NICIUNEI ECHIPE! ESTI DOAR ANTI-ALONSO! Iar asta face din tine un simplu badaran care isi consuma minutele din viata ca sa-i poarte de grija unui campion mondial(Alonso), de parca celui din urma i-ar pasa de un muritor de rand care probabil renunta la paine ca sa-si plateasca internetul sa intre pe site ca sa ne demonstreze frustrarea.Calmeaza-te! nu de alta, dar se sparge ceva in tine si pe urma nu mai are cine sa-i poarte de grija lui Alonso.
Orice vor spune ceilalti, RBR a facut un gest minunat de pe urma caruia si Formula1 va avea de castigat, insa este un semnal de alarma. Ferrari nu va mai trebui lasata sa faca asemenea mizerii pe viitor.
In alta ordine de idei, Vettel si-a meritat pe deplin titlul.
S-a facut dreptate.
Felicitari lui Vettel ... chiar daca nu simpatizez cu el , ma bucur ca a castigat in dauna lui Alonso . Chiar nu inteleg cum de are atatia fani avand in vedere caracterul mizerabil pe care il are ...
Si cand te gandesti ca la inceputul campionatului multi il acuzau pe Schumi ca nu era in stare sa treaca de Petrov ...
ce-ar fi fost daca RBR facea rocada Weber-Vettel in penultima cursa ? Alonso ar fi fost acum campion....
Trebuie sa fie tare usturator ... sa trisezi si totusi sa pierzi ....
Un sezon fabulos poate fi urmat de unul si mai reusit, cu RBR, Ferrari, Mclaren, Mercedes si de ce nu, Renault printre pretendenti. Anyway, for 2011, watche out for the old master, Michael Schumacher!...
Sueño roto en Abu Dabi
Normal ca Petrov nu s-a dat laoparte ca era Renaul asa cum ar fi facut si ala de la Williams in Brazilia
Despre Alonso nu pot spune decat ca sunt dezamagit de strategia aleasa. Inca din timpul calificarilor am observat ca lucrurile nu sunt in regula iar din pacate cursa a confirmat ca echipa Ferrari nu a functionat cum trebuie. Oricum sper sa fie o lectie pe care sa o invete.
Un alt lucru negativ pe ziua de azi este gradul de mitocanie pe care unii "fani" il manifesta pe aici. Este pacat pentru ca suntem o comunitate mica de oameni care indragesc acest sport. Sper ca timpul (pana in Martie) sa mai adauge ceva intelepciune si cumpatare.
@Diesel - vroiam sa iti spun ca Alonso nu a avut sansa la replica referitor la "jumatatea" cu care trebuia sa fie de acord. A pierdut pe mana echipei care l-a sustinut total cel putin din Germania incoace, si asta s-a simtit....locul 3 in campionatul constructorilor.
De ce nu l-au placut si agreat pe Kimi am scris mult mai devreme.
Acum e vorba de noii Ferraristi, cei care s-au metamorfozat datorita idolului lor.
Vedem la anul!
Imi pare rau dar unde este obiectivismul acestui moderator ?
Am crezut ca e un site unde se discuta de F1 si nu genul de discutii pe care le posteaza acest: ctlnmihai.
Majoritatea comentariilor lui se axeaza pe ironii aduse anumitor echipe F1, si in special fanilor Ferrari.
@VETTEL: FELICITARI sincere, chiar daca in opinia mea castigatorul moral al campionatului ramane Webber! Au facut ce-au facut astia de la RBR si l-au scos campion pe pusti pana la urma - BRAVO LOR ca le-a reusit, pana la urma echipa asta merita toti laurii anul asta!
@HAMILTON: Buna cursa, felicitari ptr aplomb si revenire. Daca trecea de Kubica ar fi fost si mai bine.
@ALfONSO: JENIBIL! Pana si eu ma asteptam la muult mai mult din partea lui. Adica.,.. wtf, esti la un pas sa devii Campion Mondial si tu stai ca... ratza la bariera, inert in spatele lui PETROV?!?!? Eu nu am inteles - citez pe cineva - astepta ca rusul sa primeasca ordine de echipa de la Ferrari?! Deh, daca asa l-au obisnuit pe "maaarele" si inegalabilul... Dupa ce ca a demonstrat "imensul talent" cu varf si indesat in cursa asta, s-a mai si umplut de penibil la sfarsit cand in certa pe Petrov!
Una peste alta - un sezon SPECTACOL, si pe pista, si pe-aici! Foarte distractiv - multumesc cu ocazia asta tuturor si... sa speram ca la anul va fi si mai si! Mai ales pe pista ;o)
BAFTA tuturor!
Eu tind sa cred ca da.
Cu ocazia asta doresc sa le adresez adminilor o solicitare:
Ar fi util si interesant totodata pentru toata lumea sa se faca o sectiune cu imbunatatiri pentru anul urmator a siteului automarket(sectiunea F1). Nu stiu, eventual sa se discute cu toata lumea si sa cadem de acord asupra unor reguli mai concrete pentru noi userii si cei neinregistrati, astfel incat sa se creeze un mediu mai placut intre fanii F1 prezenti pe site.
Schimbarile sunt binevenite si ar fi folositoare sugestiile venite de la noi, cei care populam siteul asta zilnic.
Cred ca, in general (sigur cu unele exceptii evidente pana acum), suntem un mic grup (sau... maricel, daca a picat situl ieri) care n-are a face cu nesimtirea sau prostia si mi-ar placea sa ramana asa aceasta pesudo-comunitate!
ps: ce ma amuza unii care, chiar in acelasi comment, dupa ce scot ce este mai 'bun" din roman, incheie cu
"O zi buna iti doresc!"
(sau ceva asemanator, ati prins ideea)
O astfel de urare dupa ce te-ai tavalit prin noroi, chiar si ironica sa fie, este de un penibil ....
Petrov: "Sorry, no english!"
Daca Ferrari aveau un traducator rus, asa ar fi inteles Petrov mesajul. Dar probabil ca ceea ce nu intelege, este gestul lui Massa din Germania.
Ciao.
VETTEL SEI GRANDE
@ctlnmihai
tu in loc sa iti vezi lungul nasului de corcitura de "FAN"=de fapt anti-fan-Alonso ce esti tu te iei de alti fani de la alte echipe de F1 pe care nici coana mami ta nu ii cunoaste.....(nah!)
au bani sa iti dea?ti-au multumit femeia?:) atunci vb dragul meu de sportul in sine nu lucrurile atat de josnice care le indrugi tu.....
offff mai copile daca pumni s-ar da din click si suturile din space
n-ati mai fi speriati ca ne-ntalnim face-to-face.......
pacat de tine si de valoare ta morala (care trebuia sa o ai desigur; fiind primita de la parinti si utila pentra a fi reflectata pe site-uri) si datorita celor ca tine----pacat acum si de AUTOMARKET.....
cu stima si respect!