PREVIEW F1 2011: Williams: Misiune dificilă pentru revenirea în top

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 28.02.2011
Williams speră să revină în elita Formulei 1 după listarea la bursă şi aducerea la echipă a companiei petroliere de stat din Venezuela ca partener.

Williams a continuat să evolueze la jumătatea plutonului şi în sezonul precedent, când singura satisfacţie a venit după pole positionul total surprinzător obţinut de Nico Hulkenberg în Marele Premiu al Braziliei.

Strategia de viitor a echipei nu l-a inclus însă şi pe talentatul pilot german, mai ales că britanicii au fost puternic afectaţi de pierderea unor sponsori.

Confruntaţi cu potenţialul unui buget semnificativ mai mic, cei de la Williams au fost nevoiţi să accepte un pilot capabil să aducă un sponsor major la echipă, dar au luat şi decizia mai puţin obişnuită de a se lista la bursă, în încercarea de a stabiliza situaţia financiară şi de a asigura un viitor în perspectiva retragerii lui Frank Williams şi Patrick Head.

OBIECTIVE GENERALE

Williams a reuşit cu greu să termine pe locul 6 în clasamentul constructorilor după o luptă acerba cu Force India, care a devenit dramatică în ultimele curse. Echipa britanică priveşte cu încredere spre viitor şi spera să înregistreze progrese, însă britanicii au refuzat să identifice un obiectiv clar în condiţiile în care cele cinci echipe care au încheiat sezonul precedent pe poziţii superioare sunt foarte puternice.

În acest moment, Williams nu pare capabilă să se implice în lupta pentru titlul mondial, iar Mercedes GP şi Renault intenţionează să înregistreze la rândul lor progrese.

MONOPOSTUL FW33

Williams a fost una dintre primele echipe care a prezentat noul monopost FW33 pentru sezonul 2011, însă a stabilit compoziţia finală a culorilor în urmă cu numai câteva zile în urmă. Printre caracteristicile noului monopost se număra nasul înălţat, designul mai puţin convenţional pentru plăcile exterioare ale carcasei şi designul schimbat al prizelor de aer. De asemenea, spatele monopostului este foarte îngust, întrucât Williams a reuşit să realizeze cea mai mică cutie de viteze din istoria sa.

LINIA DE PILOŢI: RUBENS BARRICHELLO ŞI PASTOR MALDONADO

Pentru a-şi îndeplini obiectivele privind progresele spre fruntea Formulei 1, Williams are nevoie de un pilot experimentat, capabil să dezvolte monopostul. În condiţiile în care piloţii de top au rămas în mare parte la echipele lor, prelungirea contractului cu Rubens Barrichello a devenit inevitabilă şi esenţială pentru viitorul echipei.

Brazilianul a avut o contribuţie semnificativă pentru Williams şi va reprezenta principalul punct de reper şi în 2011, în condiţiile în care noul său coechipier este Pastor Maldonado.

Chiar dacă a obţinut rezultate promiţătoare în competiţiile adiacente, venezueleanul a obţinut postul la Williams în primul rând datorită sprijinului financiar primit de la compania petrolieră PVDSA. Echipa s-a debarasat de serviciile lui Nico Hulkenberg în ciuda talentului demonstrat pe parcursul anului, întrucât germanul nu este sprijinit de sponsori.

PUNCTE FORTE

  • Experienţa lui Barrichello va ajuta echipa să dezvolte monopostul;
  • listarea la bursa are potenţialul de a asigura noi surse de finanţare;
  • aducerea lui Maldonado la echipa reprezintă o importantă gura de oxigen pentru echipa din punct de vedere financiar

PUNCTE SLABE

  • Maldonado este debutant în Formula 1 şi, prin urmare, lipsit de experienţă la cel mai înalt nivel;
  • situaţia financiară relativ modesta împiedica echipa să aloce resurse suplimentare pentru dezvoltarea monopostului.

În cadrul serialului PREVIEW F1 2011 aţi putut citi anterior şi profilele echipelor Virgin Racing, Hispania Racing,Team Lotus, Toro Rosso si Sauber si Force India iar marti veţi avea ocazia să faceţi cunoştinţă cu Renault.

Comentarii (1)

  • n-ar fi imposibil:conditia sa bata constant timpii celor del la Renault si Force india si intr-o conjunctura favorabila ar putea aparea pe locul 3,desigur ar merita!
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru